THE NICE CARNIVAL 23/01/2019




Capitala faimoasei Riviere Franceze, Cote d'Azur, si in egala masura a celor dependenti de soare, mare, istorie, distractie, Nisa nu este doar o destinatie turistica, ci de-a dreptul o escala in "Tara bunului gust si a vacantei perfecte", unde o data ajunsi ne dorim ca timpul sa stea in loc, iar sarmul noptilor mediteraneene ne face sa uitam de toate grijile.Se afla in sudul Frantei intre Cannes si principatul Monaco si este cel mai reprezentativ oras provensal. De asemenea beneficiaza din plin de o clima blanda, aici temperatura nu scade niciodata sub 6 grade, nici chiar in cele mai grele ierni, fapt pentru care multi turisti aleg sa-si organizeze vacanta in aceasta destinatie.Este un oras frumos, viu, plin de culoare dar si de obiective turistice.De precizat este faptul ca timp de două săptămâni, de la mijlocul lui februarie la începutul lui martie, orasul Nisa vibrează de spectacole muzicale în aer liber, parade, procesiuni florale, spirit festiv si voiosie. Aceasta este o descrie generală aproximativă a coloratului şi însufletitului Carnaval de la Nisa, care acaparează orasul în fiecare an, reprezentând în acelasi timp un festival de deosebit interes turistic.Noi am gasit pentru tine o vacanta in perioada acestui carnaval, la un pret EXCELENT !

Rezultatul zborurilor catre Nisa, in perioadele  26 februarie - 02 martie si 19-23 februarie 2019:

Rezultatele cazarii la hotelurile ♦♦  Hotel Negresco  ♦♦  Boscolo Exedra Nice Autograph Collection​  ♦♦  Hotel West End Promenade​  ♦♦  Le Meridien Nice in perioada 26-02 martie:

► Optional, puteti consulta si alte oferte in sectiunea Hotels.

 

Quick Search

Get the mobile app!

Our app has all your booking needs covered: Secure payment channels, easy 4-step booking process, and sleek user designs. What more could you ask for?